Conf.univ.dr. Bogdan ALMĂJAN

     Sindromul respirator obstructiv reprezintă un termen generic pentru un grup de afecțiuni care sunt caracterizate prin limitarea fluxului de aer. Principalele boli sunt bronșita cronică, bronșiectazia, mucoviscidoza, emfizemul, astmul, BPOC. Principalele simptomele caracteristice sunt: tusea cronică, productia cronică de spută, episoade repetate de bronșita acută, respirații scurte, simptom persistent care se agravează în timpul efortului fizic și în timpul infecțiilor respiratorii.

     Afectarea pulmonară cronică reprezintă principala cauză de morbiditate şi mortalitate la acești bolnavi, infecţia şi inflamaţia cronică ducând invariabil la insuficienţă respiratorie progresivă. Secreţiile pulmonare vâscoase şi aderente obstruează căile respiratorii, favorizând colonizarea bacteriană, iar prin conţinutul în mediatori ai inflamaţiei accentuează distrucţia căilor aeriene şi a ţesutului pulmonar.

     În acest sens, fizioterapia aplicată consecvent este cel mai important factor în prevenirea infecţiei şi alături de antibioterapie contribuie la eradicarea acesteia.

     Fizioterapia trebuie inclusă în mod obligatoriu în programul de management al oricărui bolnav cu sindrom respirator obstructiv. Ea trebuie începută imediat după ce s-a pus diagnosticul şi trebuie efectuată zilnic, atât în absenţa, cât şi în prezenţa exacerbărilor infecţioase, când numărul şedinţelor creşte.Scopul fizioterapiei este de a menţine plămânii curaţi, pe cât posibil fără secreţii şi, în felul acesta, să prevină suprainfecţia cu diferiţi germeni și de a crește capacitatea de efort, implicit să amelioreze calității vieții.

     Tehnicile de fizioterapie se vor alege în funcţie de: afecțiune, vârsta bolnavului, statusul clinico-evolutiv, complianţa şi preferinţele bolnavului, experienţa fizioterapeutului, nivelul socio-economic şi cultural al familiei. Fizioterapia implică: tehnici de clearance respirator, exerciţii fizice, terapie inhalatorie (aerosoloterapie).